SIMPOZION OTILIA CAZIMIR

CONTACT

LEGĂTURI UTILE

webmaster: Iuliana Cosmina Maxim

         Şcoala din Cotu-Vameş are o istorie de peste 150 de ani, ceea ce îi dă dreptul la o evocare pe măsură. Şcolile în Evul mediu constituiau o raritate, erau foarte puţine şi funcţionau pe lângă sau în cadrul unor biserici(mănăstiri) mai importante.

         Fiind în preajma oraşului, satul Cotu-Vameş a beneficiat de şcoală mai devreme,  în comparaţie cu alte aşezări. Oamenii din acest sat puteau lucra în oraş ca meşteşugari, în comerţ etc. Totodată, şi în agricultură apăruseră tehnici şi metode noi de lucru; o nouă viziune privind exploataţiile agrare, ceea ce solicita ştiinţa de carte.

         Şcoala în acest sat putea fi realizată ceva mai înainte de anul 1858/59, întrucât erau condiţii, şi în primul rand interes din partea sătenilor. Cauza întârzierii a constituit-o atitudinea prefectului de Roman, Gh.Vucenic, adeptul unei Şcoli de fete în oraş, în schimbul celei din Cotu-Vameş. Potrivit prejudecăţilor acestuia, în Cotu-Vameş era ,,de prisos o şcoală sătească”. El (prefectul) mai susţinea că fiii sătenilor din Cotu-Vameş, fiind aproape, puteau frecventa o şcoală în oraşul Roman. A existat chiar propunerea de a se executa o punte peste Moldova, în acest scop.

         În cele din urmă, prefectul de Roman a fost pus în faţa faptului împlinit, întrucât între timp fusese adunat materialul necesar pentru construirea clădirii şcolii la Cotu-Vameş.

         Situată în preajma bisericii ,,Sf.Dumitru”, şcoala la care ne referim a fost terminată în vara anului 1859, deschizându-şi porţile la 1 octombrie acelaşi an. A fost o realizare deosebită pentru acele vremuri. Dat fiind numărul redus de elevi pe care-l putea asigura satul atunci, circa 10-15, clădirea şcolii a fost concepută ca spaţiu dintr-o singură sală de clasă, o bucătărie şi locuinţa învăţătorului.

Primul cadru didactic – singurul de altfel – a fost tânărul absolvent al Seminarului de la Socola Iaşi, Vasile Focşa. Observăm că învăţătorul era un preot, lucru de înţeles pentru acea perioadă istorică.

         Prof.Nicolae Grigoraş rezumă greutăţile cu care s-a confruntat şcoala din Cotu-Vameş: ,,Din cauza indolenţei şi a dezinteresului pentru şcoală a elementelor aflate în fruntea instituţiilor locale(teritorial-judeţene) şi centrale, nu s-a luat nici o măsură pentru a fi satisfăcute cererile îndreptăţite  ale preotului-învăţător Vasile Focşa. Într-un raport înaintat Ministrului, la 19 noiembrie 1862, el a arătat că şcoala, neavând lemne, îngrijitor, lumânări, şi fiind nereparată, şcolarii n-o frecventează. Pentru a o ţine cât de cât în stare de funcţionare, a cumpărat din banii lui un stânjen şi jumătate de lemne cu 150 lei; a dat pentru reparaţiile cele mai urgente 117 lei, şi a plătit un îngrijitor timp de şapte luni, cu suma de 210 lei, din banii lui”.

         Cu toată buna intenţie avută şi eforturile depuse în cazul şcolii, în cele din urmă ,,învăţătorul” V.Focşa a fost nevoit să renunţe la îndatoririle şi dragostea ce le avea faţă de şcoală în favoarea preoţiei. Astfel, în anul 1864, a demisionat din funcţia de ,,profesor sătesc”, rămânând numai paroh. Părintele Focşa a fost urmat la catedră ca învăţător, de Gheorghe Gavrilescu (Gheorghieş, cum îi spuneau sătenii), tatăl Alexandrei Gavrilescu, care este poeta Otilia Cazimir.

Datorită creşterii numărului de copii şi a interesului pentru şcoală, la începutul secolului al XX-lea, notăm înfiinţarea a încă două  posturi didactice, pe care au fost titularizaţi învăţătorii Ion şi Natalia Popazu. Aceştia au profesat în casa ,,Răileanu”, pe strada Plopului, aproape de actuala şcoală veche; o casă cu două camere(clase), închiriată probabil.

În anul 1915 a fost terminată clădirea unei noi şcoli (începută în anii 1910-1911) cu patru săli de clasă şi cancelarie; altfel spus, mai funcţională. Noua şcoală era ,,înzestrată” cu o curte corespunzătoare şi locuinţă pentru director. Aici, în noua clădire, au fost concentraţi toţi elevii(băieţi) din satul Cotu-Vameş. Totodată, în localul vechii şcoli a fost înfiinţată ,,Şcoala de fete”, sub conducerea învăţătoarei Maria Avramescu. Acesteia i-a urmat, din 1923, Virginia Popescu, ş.a.. În perioada 1927-1928, Şcoala de fete a fost desfiinţată, elevele trecând la Şcoala ,,Mare”. Să mai amintim faptul că, până în anul 1925 a fost director la această şcoală Gheorghe Adam.

S-a amintit aici de mai mulţi învăţători care au activat la şcoala din Cotu-Vameş, la începuturi. Despre aceştia trebuie spus, însă,  că alături de preoţii satului au făcut un adevărat apostolat în misiunea lor didactică, dar şi în aceea de ,,luminători” ai satului. Fiind singurii intelectuali laici ai satului, aceştia au avut o substanţială contribuţie la emanciparea şi încurajarea sătenilor în momentele grele.

În perioada interbelică, şcoala din Cotu-Vameş a trecut de la regimul de patru clase, la cel de şapte, iar mai târziu, după cel de-al doilea război mondial, s-a introdus învăţământul de opt clase. Spre exemplu, în anul 1978, satul Cotu-Vameş avea un număr de 681 de elevi în clasele I-VIII, repartizaţi în cele 16 săli de studiu câte avea şcoala la acea dată.